Soţia actorului, April Jace, în vârstă de 40 de ani, a fost împuşcată mortal luni seară, în exteriorul reşedinţei pe care cuplul o deţine în cartierul Hyde Park din Los Angeles, informează contactmusic.com.
Poliţia locală a lansat o anchetă pentru a investiga circumstanţele morţii sale, iar soţul victimei a fost reţinut pentru a fi chestionat.
Actorul nu a fost însă arestat, potrivit presei locale. Poliţia a confirmat faptul că Michael Jace este singura persoană care a fost reţinută în acest caz de crimă.
Potrivit unor surse din poliţie, actorul a telefonat el însuşi la serviciile de urgenţe, în jurul orei locale 20.30, şi i-a mărturisit operatorului telefonic: "Mi-am împuşcat soţia".
Sursele spun că actorul a rămas la telefon, până la sosirea forţelor de poliţie, care au constatat decesul lui April Jace. Potrivit poliţiei americane, copiii cuplului se aflau în interiorul vilei în momentul în care au avut loc împuşcăturile.
Michael Jace este cunoscut graţie rolului din serialul "The Shield", dar s-a remarcat şi în filmele "Planeta maimuţelor/ Planet of the Apes", "Forrest Gump" şi "Jocuri la nivel înalt/ State of Play". Printre celelalte producţii TV în care a jucat se află serialele "Southland", "Burn Notice" şi "The Mentalist".
Michael şi April Jace au fost căsătoriţi vreme de 11 ani.
Actorul a fost căsătorit anterior cu Jennifer Bitterman, de care a divorţat în anul 2002.