László Andraschek (55 de ani) a câștigat cel mai mare premiu din istoria loteriei maghiare, în valoare de peste două milioane de euro, după ce a cumpărat un bilet dintr-o gară în timp ce mergea la Budapesta pentru a participa la un seminar dedicat foștilor dependenți de alcool, scrie Metro.co.uk.
"Am ales doar șase numere, iar vânzătoarea mi-a spus că trebuia să aleg un al șaptelea. I-am spus să pună numărul 24, pentru că oricum nu conta", spune László Andraschek, care în ultimii ani a locuit pe străzi, alături de soția sa.
Primul lucru pe care l-a făcut Andraschek după ce a aflat că a câștigat la loto a fost să-și plătească unele datorii pentru familie și să le cumpere câte o mașină celor trei copii ai săi.
Andraschek și soția sa susțin că își vor cheltui banii într-un mod inteligent.
"Am devenit bogat, dar nu m-am transformat într-o altă persoană", a spus bărbatul, adăugând că va aloca o sumă importantă din premiu pentru crearea unei fundații pentru victimele adicțiilor și pentru femeile abuzate de soții lor.
László Andraschek a câștigat premiul în septembrie 2013, însă a devenit cunoscut în presă abia acum, după ce a făcut o donație unui centru pentru persoanele fără adăpost.