În imaginile cu momentul incidentului care circulă pe rețelele de socializare, se observă cum o persoană cade de pe scaun după aproximativ cinci secunde de când vehiculul începe coborârea.
Tânărul a fost dus la spital, unde a murit din cauza rănilor suferite.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului.
FreeFall este un turn de cădere liberă, cu o înălțime de peste 130 de metri și care poate transporta 30 de oameni într-o singură cursă. Când vehiculul ajunge în vârf, acesta „se înclină la 30 de grade și se îndreptă spre pământ înainte de o cădere liberă cu peste 120 km/h”, se arată pe site-ul ICON Park.
Un oficial al companiei care operează cursa a declarat pentru CNN că tânărul a fost prins cu centura de siguranță înainte de începerea cursei.
„Da (a fost asigurat pe scaun). Asta este ceea ce știm în acest moment. Deci, din nou, efectuăm cursa ținând cont de toate măsurile de siguranță și totul este la locul său și de aceea facem o investigație," a explicat John Stine, director de vânzări și marketing pentru Slingshot Group, care operează cursa.