Legea în acest sens, care priveşte canalele publice, a fost susţinută de 269 de deputaţi, 15 s-au pronunţat împotrivă şi 10 s-au abţinut.
Măsura intervine la o săptămână după blocarea mai multor site-uri de internet ruse, între care motorul de căutare Yandex şi reţelele de socializare VKontakte şi Odnoklassniki, foarte populare în Ucraina.
Noile reguli obligă posturile naţionale să transmită 75% din emisiuni în limba ucraineană, iar pentru canalele regionale mai mici această cotă va fi de 50%.
"Rada Supremă (parlamentul) a arătat încă o dată că este ucrainean şi că este pe cale să elimine rămăşiţele trecutului imperialist sovietic", a salutat evenimentul preşedintele legislativului unilateral ucrainean, Andrei Parubii.
Este de aşteptat ca preşedintele Petro Poroşenko să promulge în scurt timp această lege, care a fost sprijinită de grupul său parlamentar.
Majoritatea ucrainenilor vorbesc şi ucraineana şi rusa, dar rusa este folosită mai des în estul ţării, în timp ce locuitorii din vest preferă să vorbească în rusă, notează AFP.