”Vom suspenda serviciul Uber X în Budapesta, din 24 iulie. Din nefericire, evoluţia legislaţiei adoptate în Ungaria în ultimele 18 luni a dus la această decizie dificilă”, a declarat Rob Khazzam, director general al Uber în Europa Centrală.
În iunie, Parlamentul ungar, unde partidul de guvernământ Fidesz are o majoritate puternică, a adoptat o lege pentru a restrânge activităţile Uber, în urma mai multor luni de proteste din partea taximetriştilor şi a interzicerii unor servicii ale acestei companii, în alte ţări.
Noua lege, care va intra în vigoare în această lună, va permite autorităţii de reglementare în sectorul comunicaţiilor să brocheze accestul la Internet a ”servicilor ilegale de dispecerat”.
Taximetriştii din Ungaria au cerut ca Uber să fie scoasă în afara legii, iar aplicaţia pentru smartphone pe care o foloseşte să fie blocată, ei considerând că şoferii acesteia nu respectă reglementările destinate firmelor de taximetrie.