Partidul Democratic al Poporului (HDP), al treilea partid ca mărime din țară, cu 59 de deputați, a anunțat că membrii său nu vor mai participa la nicio ședință parlamentară și nici la întrunirile comisiilor, se arată într-un comunicat al formațiunii politice.
"Deputații care nu au fost arestați se își vor concentra eforturile pe întâlnirile cu electoratul vor merge din casă în casă și din sat în sat, din district în district", pentru ca electoratul să vină cu propuneri în ceea ce privește modul în care partidul trebuie să-și continue activitatea, se arată în comunicat.
HDP a negat cu hotărâre că ar fi o vitrină politică a PKK, grupare kurdă care militează pentru autonomie teritorială, considerată teroristă de guvernul de la Ankara și care se află de trei decenii într-un război cu forțele armate ale Turciei.