Decizia, luată de Ministerul Energiei și validată de guvern, a fost publicată joi în Monitorul Oficial.
Ceasurile nu vor mai fi reglate de două ori pe an, alternând între ora de iarnă și ora de vară, pentru a permite cetățenilor "să beneficieze mai mult de soare" în timpul zilei, potrivit textului publicat în Monitorul Oficial. Astfel, la 30 octombrie, nu se va mai face trecerea la ora de iarnă și Turcia va fi cu trei ore înainte față de ora medie Greenwich (GMT) pe tot parcursul anului.
Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), autoproclamată, a anunțat că același sistem se va aplica și pe teritoriul său.
Trecerea de la ora de iarnă (de la sfârșitul lunii octombrie până la sfârșitul lunii martie) la ora de vară (începutul lunii aprilie până la sfârșitul lunii octombrie), instaurată în multe țări, constă în reglarea ceasurilor cu o oră în plus sau în minus față de fusul orar.