"Dacă va există un acord privind pedeapsa capitală, ar putea exista o măsură limitată. Nu vom ignoră cererile poporului", a spus Yildirim într-un discurs rostit în faţă parlamentarilor AKP, formaţiunea aflată la putere.
El a atras atenţia că o astfel de măsură ar necesită un compromis, pentru că înseamnă schimbarea Constituţiei.
Şeful Guvernului nu a precizat despre ce compromis este vorba, scrie Ziare.com.
"Vrem să se ştie că acest lucru nu va fi făcut numai de noi şi că măsură nu se va aplică retroactiv", a adăugat oficialul.
Potrivit Reuters, acest lucru sugerează că măsura nu se va aplica în cazul celor judecaţi pentru tentativă de lovitură de stat din 15 iulie.
AKP a pus deja la punct un pachet de propuneri pentru modificarea Constituţiei şi pentru crearea unei preşedinţii executive, ceea ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan încearcă să obţină de mult timp. Nu este clar dacă în acest pachet este inclusă şi o propunere privind pedeapsa capitală.
Formaţiunea aflată la guvernare va avea nevoie şi de susţinerea opoziţiei naţionaliste pentru a putea modifică legea fundamentală a ţării, a subliniat Yildirim.
Orice schimbare a Constituţiei trebuie aprobată de cel puţin 367 din totalul de 550 de deputaţi, pentru a fi adoptată direct, sau de cel puţin 330 de deputaţi, pentru a fi supusă unui referendum.
AKP are 317 mandate, iar Partidul Mişcarea Naţionalistă (MHP), cel mai mic dintre cele patru formaţiuni parlamentare, are 40.
Liderul MHP, Devlet Bahceli, şi-a exprimat marţi susţinerea pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, dar a spus că nu se poate pronunţă asupra propunerii AKP fără a vedea detaliile.
"Din moment ce este nevoie de pedeapsa capitală, aduceţi propunerile şi haideţi să le arătăm acestor trădători cât de mică este lumea pentru ei", a spus el. "Vom vedea mai întâi propunerea AKP, apoi o vom evalua şi vom lua o decizie", a adăugat Bahceli.
Consiliul Europei a avertizat duminică Turcia în legătură cu reintroducerea pedepsei cu moartea, amintind că această nu este compatibilă cu apartenenţa la organizaţia paneuropeană.