Turcia a continuat să respingă accesul navelor militare ruse în strâmtorile Bosfor şi Dardanele, a anunţat marţi seară ministrul de externe turc Mevlüt Cavusoglu, într-o declaraţie la postul de radio Habertürk, potrivit DPA.
Conform Convenţiei de la Montreux din 1936, Turcia are controlul asupra celor două strâmtori care fac legătura între Marea Neagră şi Marea Mediterană. Deşi navele comerciale pot traversa liber strâmtorile pe timp de pace, navele militare sunt supuse anumitor restricţii.
Moscova a formulat cereri pentru trecerea navelor sale şi ulterior a retras solicitările după ce partea turcă i-a cerut acest lucru, a adăugat Cavusoglu.
Rusia solicitase trecerea anumitor nave, care nu sunt înregistrate, în Marea Neagră.
Potrivit EFE, solicitarea părţii ruse a fost făcută pentru patru vase în zilele de 27 şi 28 februarie, altfel spus, în plină invazie.
"Nu am permis trecerea a patru nave ruseşti prin Bosfor. Le-am transmis acest lucru ruşilor într-un mod foarte civilizat. Nici Rusia şi nici nimeni altcineva nu trebuie să se simtă ofensat", a menţionat ministrul turc, citat de EFE.
Soner Cagaptay, expert în cadrul Washington Institute, a afirmat că pentru moment restricţiile respective nu ar trebui să fie un dezavantaj pentru Rusia. Preşedintele rus Vladimir Putin are deja la dispoziţie toate navele militare de care are nevoie în Marea Neagră, a explicat Cagaptay pentru DPA.
În dimineaţa zilei de 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina, atacul fiind precedat de o declaraţie a preşedintelui rus care le-a transmis conaţionalilor săi că este vorba despre o "operaţiune specială" pentru "demilitarizarea şi denazificarea" ţării vecine.