''Rusia, Siria şi Iranul ucid sau sunt pe punctul de a ucide mii de civili nevinovaţi în provincia Idlib. Nu faceţi asta!'', scrie Trump pe Twitter, salutând Turcia care ''lucrează din greu pentru a stopa acest carnagiu''.
Din 16 decembrie, forţele preşedintelui sirian Bachar al-Assad, susţinute de aviaţia rusă, şi-au intensificat bombardamentele în regiunea Idlib. De asemenea, lupte terestre violente contra jihadiştilor şi rebelilor au loc în pofida încetării focului anunţate în luna august.
Aproximativ 80 de civili au fost ucişi în cadrul acestei noi escaladări a violenţelor.
Marţi, Ankara a anunţat că poartă tratative cu Rusia pentru a obţine o nouă încetare a focului în Idlib.
Pe de altă parte, Franţa a cerut o ''detensionare imediată'' a situaţiei, acuzând Damascul şi pe aliaţii săi rus şi iranian de ''agravarea crizei umanitare'', potrivit Agerpres.
Regiunea siriană Idlib este dominată de jihadiştii din gruparea Hayat Tahrir al-Cham şi de alte mişcări rebele. Forţele regimului de la Damasc controlează peste 70% din teritoriul sirian, adaugă AFP.