"Nu vom lăsa Iranul să obţină arma nucleară şi atunci când vor accepta acest lucru, vor avea o ţară bogată, vor fi atât de fericiţi şi eu le-aş fi cel mai bun prieten. Sper că aşa se va întâmpla", a declarat Trump reporterilor în grădina Casei Albe., scrie Agrepres.
"Dar dacă liderii iranieni se comportă prost, ei vor petrece o zi foarte proastă", a adăugat el înainte de a se îmbarca pentru a ajunge pe calea aerului la reşedinţa prezidenţială de la Camp David, pentru a discuta acolo această criză cu mai mulţi responsabili.
"Să sperăm că dau dovadă de inteligenţă", a adăugat el. "Dacă am putea repune Iranul pe calea reconstrucţiei economice, ar fi fantastic".
Însă între timp, "vom continua să adăugăm sancţiuni economice", a mai declarat miliardarul republican.
Washingtonul şi Teheranul asigură că nu vor război dar îşi multiplică declaraţiile agresive. Vineri, Donald Trump a declarat că a renunţat în ultimul moment la lovituri de represalii, după ce Teheranul a doborât o dronă americană.
"Toţi spuneau că voi merge la război, iar acum spun că sunt un porumbel", a glumit el în faţa presei.
Deocamdată, nu s-a decis nimic, a adăugat el, precizând că este înconjurat de consilieri cu opinii foarte diferite.
Dacă John Bolton, consilierul pentru securitate naţională, este un "şoim" care apără de multe ori "o linie dură", alţii sunt "pe o altă linie" şi "singurul care contează sunt eu", a subliniat Trump.