Șapte angajați ai Departamentului șerifului din comitatul Blount au fost transportați la spital după ce au fost intoxicați cu fum, a declarat purtătorul de cuvânt Marian O'Briant.
A fost stabilită o zonă de evacuare pe o rază de două mile de la locul deraierii, în apropiere de Maryville, iar aceasta ar putea fi menținută până la 48 de ore, precizează pompierii.
Două adăposturi au fost deschise pentru locuitorii din zonă la un liceu local, a spus David Kitchen, manager de programe pentru voluntarii din regiunea Tennessee ai Crucii Roșii.
Trenul transporta acrilonitril, pe care autoritățile l-au descris ca fiind 'un gaz foarte toxic și puternic inflamabil'.
Potrivit autorităților, substanța este utilizată în fabricarea fibrelor acrilice și inhalată în doze mari poate provoca iritații, dureri de cap, greață și iritații ale rinichilor.
Până la trei mașini au luat foc după declanșarea incendiului, a mai afirmat Marian O'Briant.
Trenul efectua o cursă între Cincinnati, Ohio, până la Waycross, Georgia, și era format din două locomotive, 45 de vagoane încărcate și 12 goale, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei CSX, Kristin Seay. Doar unul dintre aceste vagoane a deraiat.