Silvia Vetcu, ofițerul de presă al IP Ialoveni, a declarat pentru Deschide.md că victima, un bărbat în vârstă de 63 de ani, originar din localitatea Baurci, Ciadîr-Lunga, se deplasa la volanul unui automobil de model Ford Fusion, când a pierdut controlul volanului, iar automobilul a ajuns într-un parapet.
„După impact, bărbatul a ieșit din habitaclu, pentru a vedea care este starea automobilului după accident, însă, din nefericire a fost lovit mortal de un microbuz de marca Volkswagen, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de de 33 de ani, originar din localitatea Băcioi, municipiul Chișinău.Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele producerii accidentului”, a precizat Vetcu.