Aceștia au fost în vacanță în România vara aceasta, iar în data de 2 septembrie s-au întors în Spania. Acolo au fost testați, iar rezultatele au fost pozitive.
Ulterior, tatăl în vârstă de 53 de ani, diabetic, a fost internat în spital, în scurt timp fiind mutat la ATI. Acesta a stat o perioadă în comă indusă și, din păcate, a decedat mai apoi.
La câteva zile distanță, fiul bărbatului, un tânăr de 30 de ani, la rândul său tatăl unei fetițe de 3 ani, și-a pierdut viața, potrivit stiridiaspora.ro.
Cei doi vor fi înmormântați, duminică, în România.