"Sunt nouă morţi şi o persoană salvată. Nu mai sunt victime la locul accidentului", au anunțat, pe Twitter, pompierii din Sao Paulo.
Potrivit agerpres.ro, accidentul s-a produs spre miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, în peştera Duas Boa situată pe o proprietate privată în apropiere de Altinopolis, la aproximativ 300 km nord de oraşul Sao Paulo.
Tavanul peşterii a căzut în timp ce un grup de 28 de pompieri participau la o sesiune de antrenament în interior.
Pompierii au raportat iniţial 15 persoane îngropate sub dărâmături, dar s-a dovedit că cinci dintre aceştia au reuşit să scape din peşteră după prăbuşirea tavanului. Persoanele rănite s-au putut întoarce acasă după ce au fost trataţi la spital.