"Potrivit informaţiilor noastre, 32 de muncitori au murit, în timp ce alţi 42 de muncitori au fost salvaţi noaptea trecută. Incendiul de pe platformă a fost stins", a declarat Mirvari Gahramanli, preşedintele Comisiei pentru Protecţia muncitorilor din domeniul petrolier din Azerbaidjan, scrie Mediafax.ro.
SOCAR a precizat vineri că incendiul de pe platforma din câmpul petrolifer azer Guneşli a izbucnit după ce un gazoduct de pe platformă a fost avariat de rafalele puternice de vânt. Compania a adăugat că operaţiunile de salvare au fost îngreunate de o furtună puternică.
Un muncitor a declarat pentru Reuters că 84 de persoane erau blocate acolo, în timp ce SOCAR a scris pe Facebook că 26 de muncitori au fost salvaţi de pe platformă, fără a menţiona dacă s-au înregistrat decese sau câte persoane se aflau acolo.