În vigoare din 2014, autorizaţia transfrontalieră ce permite acordarea ajutorului umanitar sirienilor fără aprobarea Damascului se referă la un singur punct de trecere, cel de la Bab al-Hawa (nord-vest), prin Turcia, care deserveşte regiunea rebelă din Idleb, unde trăiesc aproximativ trei milioane de persoane.
Această autorizaţie va expira pe 10 iulie din lipsa unui acord al ONU pentru o prelungire cu un an, iar Rusia, care a reuşit deja să reducă accesul transfrontalier la acest unic punct de intrare, nu a exclus să îşi folosească dreptul de veto pentru a împiedica o prelungire.
Secretarul de stat american Antony Blinken a abordat subiectul la Roma în timpul unei întâlniri a coaliţiei împotriva grupării Stat Islamic.
Este crucial să lucrăm pentru a "extinde ajutorul transfrontalier, care este esenţial pentru a ajunge la milioane de sirieni care au nevoie disperată de alimente, medicamente, vaccinuri anti-COVID şi alte bunuri de urgenţă", a declarat Blinken reporterilor.
De la începutul anului, Moscova, principalul aliat al Damascului şi care favorizează revenirea la suveranitatea siriană deplină, rămâne inflexibilă în dorinţa sa ca autorizaţia ONU să înceteze.
Rusia consideră, de asemenea, că ajutorul internaţional distribuit din Damasc poate înlocui ajutorul transfrontalier, argument respins atât de statele occidentale, cât şi de ONU.
Întrebat despre poziţia rusă, un înalt oficial american care l-a însoţit pe Antony Blinken a declarat că "evident nu vrem ca un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU să îşi utilizeze dreptul de veto în acest caz".
"Vrem să avem o relaţie constructivă cu Rusia în domenii în care putem lucra împreună şi credem că Siria trebuie să fie unul din acestea", a adăugat oficialul sub condiţia anonimatului.
"Dar testul va fi dacă putem sau nu să menţinem şi să extindem aceste mecanisme transfrontaliere", a continuat el."Dacă nu suntem capabili să lucrăm împreună în privinţa acestor nevoi de bază ale oamenilor, va fi foarte dificil să lucrăm la orice altceva cu ruşii în ceea ce priveşte Siria într-un sens mai larg".
Preşedintele american Joe Biden a abordat acest subiect în cadrul summitului cu omologul rus Vladimir Putin care a avut loc pe 16 iunie la Geneva.