Interzicerea în curtea de recreații și în perioadele dintre ore îi lasă în schimb pe cei din sindicatele cadrelor didactice cu îndoieli, atât din cauza respectării alegerii părinților, care vor să-și poată contacta copiii după cursuri, cât și a constrângerilor practice, angajații școlilor ar trebui să-și petreacă timpul căutând în ghiozdanele elevilor.
Proiectul de lege este o promisiune de campanie a lui Emmanuel Macron, în Franța.
Telefoanele mobile vor fi interzise în școli și colegii începând din anul școlar 2018, a anunțat ministrul Educatiei Nationale, Jean-Michel Blanquer.
„Lucrîm la această chestiune, poate lua forme diferite. Este posibil să aveți nevoie de acesta în scopuri educaționale, pentru situații de urgență, astfel încât telefoanele mobile trebuie să fie limitate”, a spus ministrul francez al Educatiei Nationale.
Ministrul s-a declarat de asemenea partizanul „permiterii ca instituțiile școlare să instaureze purtarea uniformei” pentru elevi, informează hotnews.ro.