Mai mulţi pescari au început să observe fenomenul încă din luna august, în zona fiordului Lyngen, dar acum spun că situaţia s-a agravat. Sonarele de pescuit pe care le folosesc nu mai funcţionează corespunzător, iar capturile de peşte sunt acoperite de acest mucilagiu ciudat. Oceanografii norvegieni consideră că ar fi vorba de o specie de meduze ctenofore.
„Sunt probabil meduze moarte sau bolnave”, afirmă aceştia, dar este nevoie de noi analize pentru o concluzie exactă.
Mucilagiul a invadat deja milioane de metri cubi de apă din zona fiordului, iar imaginile şi semnalele captate cu ajutorul aparaturii de explorare sunt total atipice, spun profesori de la Universitatea din Tromso. Substanţa are consistenţa margarinei şi nu a mai fost observat niciodată un fenomen similar în zonă, scrie rador.ro, citând BBC.
Substanţa misterioasă, de culoare mov, care a invadat zona de coastă a Norvegiei
Suprafaţe întinse din zona de coastă a Norvegiei au fost invadate de o substanţă mucilaginoasă de culoare mov, de origine necunoscută, iar biologii marini cred deocamdată că ar fi vorba de meduze aflate în stare de descompunere.