"Vicepreşedintele a salutat eforturile în vederea formării unui guvern stabil, axat pe reforme, şi a subliniat că acest pas şi adotarea reformelor necesare sunt eşenţiale în vederea deblocării unui ajutor economic internaţional, inclusiv a celei de a treia tranşă a unui ajutor american în vederea constituirii unei garanţii, în valoare de un miliard de dolari", a anunţat Casa Albă.
Ucraina are nevoie urgentă de acest ajutor în contextul unei acute crize economice, după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014 şi este aczată de implicare în conflictul separatist din estul ţării, ceea ce Moscova dezminte.
Washingtonul susţine Guvernul prooccidental de la Kiev, însă şi-a exprimat îngrijorarea faţă de corupţia din această ţară. Aceste îngrijorări au fost abordate săptămâna aceasta, când Parlamentul ucrainean l-a demis pe procuroul general, acuzat de blocarea unor anchete de corupţie vizând oficiali de rang înalt.
Potrivit Casei Albe, Biden i-a promis lui Poroşenko ajutoare suplimentare, cu condiţia să continue eforturile în vederea instalării unui nou guvern reformist.
O încercare de formarea a unei noi coaliţii de guvernare a eşuat, săptămâna aceasta, după ce unul dintre potenţialii parteneri a formulat cereri care vizează o anulare a unora dintre reformele cerute Ucrainei de Occident.