Putin nu era doar nerăbdător să aibă această întâlnire, ci chiar o dorea cu 'disperare', a comentat într-o conferință de presă purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, adăugând că, în baza 'cererilor repetate' venite din partea rusă se poate spune că Moscova pare destul de interesată în a avea o convorbire cu Obama, potrivit publicației amintite. În cele din urmă, șeful administrației americane a decis 'că merită să angajeze în acest moment o întâlnire tete-a-tete cu președintele Putin pentru a vedea dacă interesele SUA pot fi susținute', a adăugat Josh Earnest.
'Cred că are sens ca președintele Obama să discute cu omologul său rus pentru a vedea dacă poate obține mai multe clarificări cu privire la intențiile Rusiei în Ucraina (...) și dacă acesta este dispus măcar să ia în considerare sfatul președintelui Obama în ceea ce privește consolidarea sprijinului militar pentru regimul lui (președintelui sirian Bashar) Al-Assad', a declarat același purtător de cuvânt, citat de publicația The Washington Times.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a expus o viziune diferită asupra acestei întrevederi și a obiectivelor ei, mai scrie The Washington Times. 'Desigur, subiectul principal va fi Siria', a indicat Peskov, adăugând că Ucraina va fi discutată numai 'în cazul în care timpul va permite'.
Întâlnirea ce va avea loc luni, 28 septembrie, la New York între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Barack Obama, a fost convenită de 'comun acord', a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de TASS.