Oficialii citați, care au făcut declarații sub protecția anonimatului, au afirmat că această concluzie este rezultatul unei examinări preliminare a imaginilor și au recomandat prudență în privința informațiilor din media conform cărora SUA cred că prăbușirea a fost provocată de explozia unei bombe.
SUA nu au exclus încă nicio cauză posibilă pentru prăbușirea avionului, inclusiv defecțiunea tehnică, terorism sau un act deliberat al pilotului sau al echipajului, au mai declarat oficialii citați.
Oficialii francezi au declarat la rândul lor că nu au deocamdată indicii cu privire la cauzele dispariției avionului.
"Nu există absolut niciun indiciu privind cauzele" prăbușirii avionului companiei EgyptAir, a declarat vineri șeful diplomației franceze Jean-Marc Ayrault, în condițiile în care autoritățile egiptene au vorbit despre un posibil atac terorist, informează AFP.
"Sunt examinate toate ipotezele, însă niciuna nu este privilegiată, deoarece nu avem absolut niciun indiciu privind cauzele" (prăbușirii avionului EgyptAir), a declarat Ayrault la postul de televiziune France 2. "Căutăm epava avionului. Franța contribuie, împreună cu Egiptul, Grecia și alte țări (la aceste căutări). Un avion este deja la fața locului, un altul urmează să ajungă, precum și nave", a precizat ministrul de externe francez.
În timp ce ministrul aviației civile al Egiptului a estimat joi probabilitatea unui atentat terorist ca fiind "mai ridicată" decât cea privind o defecțiune tehnică, Ayrault a îndemnat din nou la prudență. "Am vorbit de două ori la telefon, ieri, cu Sameh Choukry și el nu mi-a spus asta, el mi-a zis pur și simplu că dorește ca toate ipotezele să fie examinate, cu toată transparența. Există o cooperare totală între Egipt și Franța, aceasta este foarte important", a spus Ayrault.
Șeful diplomației franceze a anunțat, de asemenea, că va primi sâmbătă, la sediul ministerului său, familiile pasagerilor și reprezentanți ai statului "pentru a da maxim de informații, cu toată transparența", asupra dispariției avionului Airbus A320, care s-a prăbușit joi în Marea Mediterană, cu 66 de persoane la bord, dintre care 30 de egipteni și 15 francezi.
"Mâine, voi primi la Quai d'Orsay pe reprezentanții tuturor familiilor, 12 naționalități, pe ambasadorii acestor țări, vor fi evident și reprezentanți ai Parchetului, ai Biroului de anchetă a accidentului. Vom putea da maxim de informații, cu toată transparența. Tot adevărul, nimic altceva decât adevărul, desigur. Noi datorăm acest lucru familiilor" (victimelor), a mai spus șeful diplomației franceze.
Reuniunea va avea loc sâmbătă, orele 09:30 (07:30 GMT), a precizat cabinetul său.
Avionul EgyptAir transporta 56 de pasageri, dintre care un copil și doi bebeluși, precum și șapte membri ai echipajului și trei ofițeri de securitate, potrivit companiei naționale egiptene.
Avionul care făcea legătura între Paris și Cairo a dispărut de pe radarele Greciei la scurt timp după ce a intrat în spațiul aerian egiptean și s-a prăbușit la 130 mile în largul insulei Karpathos, potrivit autorităților elene.