După anexarea Crimeii de către Rusia și declanșarea conflictului armat din estul separatist al Ucrainei, relațiile NATO cu Moscova au ajuns la cel mai jos nivel de la terminarea Războiului Rece, iar la ora actuală ambele părți își afirmă interesul militar deosebit pentru estul Europei, scrie Agerpres.
Totuși, Jens Stoltenberg a insistat, în timpul vizitei la Varșovia, că Alianța "nu caută o confruntare cu Rusia". "Nu dorim un nou Război Rece. Nu dorim o nouă cursă a înarmării", a subliniat el, într-un discurs susținut la Universitatea din Varșovia. 'Obiectivul nostru este o relație mai pozitivă și mai cooperativă cu Rusia. Trebuie cel puțin să depunem eforturi în direcția unei relații mai predictibile', a indicat secretarul general al NATO. 'Canalele de comunicare și dialogul politic sunt în interesul nostru', a adăugat el.
În prezent, Alianța are în vedere stabilirea unei noi întâlniri a Consiliului NATO-Rusia înaintea summitului NATO, care va avea loc la Varșovia pe 8 și 9 iulie. Reuniunile în cadrul acestui consiliu au fost suspendate de NATO după anexarea Crimeii, fiind reluate abia anul acesta în aprilie, dar întâlnirea de atunci s-a încheiat cu "grave dezacorduri" referitoare la Ucraina și alte subiecte.
În plus, summitul NATO ar putea aduce o amplificare a tensiunilor cu Moscova, dacă Alianța va decide desfășurarea prin rotație a patru batalioane în Polonia și statele baltice (Estonia, Letonia și Lituania). Ministrul polonez al apărării, Antoni Macierewicz, a declarat după întrevederea de marți cu Stoltenberg că decizia privind desfășurarea acestor batalioane este practic luată, acum fiind în discuție doar aspectele tehnice.
"Această prezență multinațională avansată arată determinarea noastră. Ea sporește capacitatea noastră de descurajare (...) Va avea un efect stabilizator la frontierele NATO", a mai declarat Stoltenberg, la Varșovia.