Iată câteva lucruri inedite despre Regina Elisabeta a doua a Marii Britanii:
1. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a lucrat ca mecanic şi şofer de camion militar.
2. A urcat pe tron după ce Regele Eduard al optulea a abdicat pentru a se căsători cu americanca Wallis Simpson.
3. Este plătită cu peste 61 de milioane de dolari pe an.
4. Vorbeşte fluent limba franceză.
5. De-a lungul domniei sale, America a avut 12 preşedinţi, iar la Vatican au fost schimbaţi şapte papi.
6. Este primul membru al familiei regale care a fost răsplătit cu un disc de aur din partea industriei muzicale, după ce a vândut 10.000 de copii ale discului „Party at the Palace”.
7. A avut de-a lungul timpului peste 30 de câini din rasa corgi.
8. A trimis primul email în anul 1976, dintr-o bază militară britanică.
9. Are propriul bancomat la Palatul Buckingham.
10. În casa în care s-a născut funcţionează acum un celebru restaurant.
11. Este preşedintele a peste 600 de organizaţii caritabile.
12. A învăţat să conducă în anul 1945.
13. În fiecare an de la încoronarea sa – cu excepţia lui 1969 – a transmis un mesaj video de Crăciun.
14. S-a născut pe 21 aprilie 1926, dar ziua sa este celebrată oficial abia în luna iunie.
15. De-a lungul timpului a vizitat Canada de 22 de ori, Australia – de 18 ori, Noua Zeelandă – de 10 ori şi Jamaica – de şase ori.
16. Primul său portret a fost pictat în anul 1933, iar cel mai recent, în 2005.
17. Este primul monarh englez care a deschis Palatul Buckingham pentru public.
18. Este naşa a 30 de copii.
19. Este primul monarh britanic care a vizitat China.
20. Ea şi Ducele de Edinburgh au trimis până acum circa 37.500 de felicitări de Crăciun.