"Dacă va apărea necesitatea ca Statele Unite să lanseze o intervenţie militară unilaterală pentru protejarea poporului american, preşedintele nu va ezita să treacă la o acţiune de acest fel", a transmis miercuri seară Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
"Preşedintele Barack Obama va fi ţinut în continuare la curent în legătură cu riscurile extinderii influenţei reţelei teroriste Stat Islamic în Libia şi va aproba, în caz de necesitate, o acţiune militară", a precizat Earnest, scrie Mediafax.
Surse citate de ziarul The New York Times anunţau recent că Statele Unite şi aliaţi precum Marea Britanie, Franţa şi Italia ar putea interveni militar, în câteva săptămâni, împotriva militanţilor reţelei teroriste Stat Islamic stabiliţi pe teritoriul Libiei, ţară aflată în anarhie după înlăturarea regimului Muammar Kadhafi. Departamentul american al Apărării a intensificat operaţiunile pentru colectarea de informaţii despre poziţiile teroriste din Libia, în contextul în care Administraţia Barack Obama ar vrea să deschidă un nou front împotriva organizaţiei fundamentaliste sunnite, după intervenţiile militare în Irak şi Siria.