Votul alegătorilor britanici pentru o ieşire a regatului din Uniunea Europeană a pus sub semnul îndoielii viitorul "relaţiei speciale" dintre Washington şi Londra, având în vedere că un regat Unit în afara UE reprezintă un partener mai puţin interesant pentru Statele Unite, apreciază numeroşi experţi, scrie News.ro.
Însă, în domeniul spionajului, parteneriatul strâns dintre cele două ţări, care datează din al Doilea Război Mondial, "nu va fi afectat în lunile şi anii viitori", a declarat John Brennan miercuri într-o conferinţă la Washington.
"Aceste relaţii vor fi întotdeauna esenţiale pentru securitatea noastră colectivă" şi nu vor face altceva decât "să se consolideze" în anii următori, a subliniat el.
Directorul CIA a apreciat că votul alegătorilor britanici este "poate cea mai mare dintre provocările" cu care s-a confruntat vreodată Uniunea Europeană.
"Brexitul împinge Europa într-o perioadă de introspecţie care va afecta practic tot ceea ce face Uniunea Europeană", a spus John Brennan.
Euroscepticii din Danemarca, Franţa, Italia sau Olanda "cer propriile referendumuri" cu privire la un număr de subiecte, iar "acest lucru va face procesul decizional european (...) mai dur", a insistat el.
"Discuţiile despre modalităţile ieşirii Marii Britanii vor domina agenda în lunile următoare", a mai subliniat directorul CIA.