Mai exact, cifrele arată că activitățile ilegale au reprezentat 0,87% din PIB, respectiv 9,4 miliarde de euro, potrivit Agerpres. La această sumă prostituția a contribuit cu 3,78 miliarde de euro și traficul cu droguri cu 5,4 miliarde. Diferența până la 9,4 miliarde este pusă pe seama contrabandei cu țigări și a pariurilor ilegale.
INE susține că aceste calcule sunt fundamentate pe ”studii academice și științifice”, precum și pe rapoarte oficiale. Pentru anul 2013, INE a anunțat că PIB-ul Spaniei a fost revizuit în creștere cu 2,56%, dar nu a oferit detalii despre contribuția exactă a activităților ilegale, precizând că datele despre anul 2010 au fost publicate doar ”cu titlu excepțional”.
Institutul european pentru statistică (Eurostat) a cerut statelor membre UE ca, până pe 1 noiembrie, să integreze în statisticile naționale și activitățile ilegale ce aduc venituri, considerând că este vorba despre tranzacții comerciale consimțite în mod liber de participanți. Însă, aceste norme au creat polemici în unele țări, cum este cazul Franței, care a refuzat să contabilizeze prostituția, întrucât nu o consideră ”o activitate comercială consimțită în mod liber”, sau al Suediei, unde ”cumpărarea de servicii sexuale este un delict”, guvernul suedez anunțând în consecință că nu are de făcut vreo ajustare a PIB-ului.
Mai multe pe Agerpres.