Sondajul Reuters/Ipsos reflectă o opinie publică americană îngrijorată după masacrul din San Bernandino din decembrie 2015, în care și-au pierdut viața 14 persoane, și după atacurile sângeroase din Europa din ultimele luni, inclusiv atentatele cu bombă revendicate de către gruparea jihadistă Statul Islamic, ce au avut loc săptămâna trecută la Bruxelles și care s-au soldat cu 32 de morți, scrie Agerpres.
Potrivit sondajului, realizat online în perioada 22-28 martie, cei intervievați au trebuit să răspundă la întrebarea dacă tortura poate fi justificată în cazul ''presupușilor teroriști pentru a obține informații despre terorism''. Circa 25% dintre respondenți au spus că tortura este ''deseori'' justificată, în timp ce 38% cred că ea este justificată numai ''uneori''. Doar 15% consideră că tortura nu ar trebui folosită niciodată.
Republicanii sunt mai numeroși decât democrații în rândul acelora care sunt în favoarea obținerii de informații prin folosirea torturii: 82% dintre republicani cred că tortura este ''deseori'' sau ''uneori'' justificată, comparativ cu 53% dintre democrați.
Aproximativ două treimi dintre respondenți spun, de asemenea, că se așteaptă la un atac terorist pe teritoriul SUA în următoarele șase luni.