Vorbind în faţa oamenilor de afaceri din Ankara, Zeybekci a afirmat că încă există probleme de durată legate de exportul de tomate din Turcia către Rusia, iar restricţiile sunt în vigoare şi pentru alte legume.
Declaraţia vine după ce, luni, ministrul rus al Agriculturii, Alexander Tkachev, a dat asigurări că Moscova nu intenţionează să elimine complet embargoul asupra importurilor de tomate din Turcia.
Producţia internă de tomate a Rusiei a crescut semnificativ, inclusiv în urma alocării de fonduri guvernamentale, deci ar fi "incorect şi inadecvat" să modificăm această politică, a explicat Tkachyov.
Acesta a adăugat: "Da, desigur, nu suntem doar nepregătiţi pentru, asta dar nici nu o vom face".
Oficiali de la Moscova şi Ankara ar urma să discute restabilirea importurilor de tomate turceşti la reuniunea care va avea loc în 18 august, în oraşul Izmir din Turcia.
Producţia de carne, brânză şi legume a Rusiei a crescut, după ce în anul 2014 a interzis importurile de alimente din Occident. După ce aviaţia turcă a doborât un avion rusesc de vânătoare, în decembrie 2015, Moscova a extins embargoul pentru a include şi tomatele din Turcia, pentru care Rusia era cea mai mare piaţă de export. Chiar dacă între timp relaţiile dintre Ankara şi Turcia au revenit la normal, interdicţia privind importurile de tomate din Turcia este în continuare în vigoare şi ar putea fi ridicată doar peste trei până la cinci ani, au declarat recent oficialii ruşi. În aceste condiţii, ar putea fi prea târziu pentru exportatorii turci dacă eforturile Rusiei de a creşte producţia internă vor da roade.
Potrivit analiştilor, o componentă cheie a planurilor Rusiei de a deveni auto-suficientă în producţia de tomate până în 2020 sunt proiectele de sere construite cu sprijinul statului. Deşi Rusia importă anual aproximativ 500.000 de tone din cele 3,4 milioane tone de tomate pe care le consumă anual, iernile renumit de aspre au limitat până acum capacitatea ţării de a majora producţia, susţine firma de consultanţă IKAR.
În prezent, doar 620.000 de tone din producţia de tomate a Rusiei provine din sere, restul fiind asigurat de producţia în câmp deschis realizată doar în perioada iunie-septembrie, pe terenuri private aparţinând familiilor individuale şi vândută pe pieţele locale, susţine IKAR.
Preşedintele Uniunii producătorilor de fructe şi legume din Rusia, Sergey Korolyov, estimează că proiectele de sere care au început deja să producă tomate ar putea să îşi recupereze investiţia în 8-9 ani graţie sprijinului statului.
"În prezent, serele care iniţial au fost construite pentru castraveţi sunt reconvertite pentru tomate", a spus Korolyov.
Aceste planuri nu sunt de bun augur pentru Turcia. În 2015, potrivit cifrelor oficiale, până la 70% din exporturile de tomate ale Turciei au mers spre Rusia, ceea ce a adus cultivatorilor turci 259 milioane de dolari. După embargoul introdus de Moscova, locul Rusiei a fost ocupat de Maroc, Azerbaidjan şi Belarus. În luna mai, Ankara a propus Moscovei să ridice embargoul în afara principalului sezon de recoltare.
Întrebat despre propunerea Turciei, Dvorkovich a spus că ar putea să funcţioneze însă numai pentru producţia locală de pastă de tomate sau sucuri de roşii.