Ministerul rus a amintit că în dimineața zilei de 8 decembrie, în marja reuniunii ministeriale a OSCE de la Hamburg, Germania, în vederea continuării contactelor care au avut loc cu o zi înainte, a avut loc o întrevedere între Lavrov și Kerry. 'În seara aceleiași zile, între Serghei Lavrov și John Kerry a avut loc o discuție telefonică. Miniștrii de externe rus și american au continuat discuția pe marginea reglementării conflictului din Siria, inclusiv a căilor de normalizare a situației în cartierele estice din Alep', se spune într-un comunicat al diplomației ruse, potrivit Agerpres.
'Dat fiind deschiderea părții americane de a sprijini retragerea combatanților din Alep, s-a stabilit ca în viitorul apropiat să fie dezbătute la obiect detaliile practice ale acestui proces la nivel de experți', a subliniat MAE rus. Totodată, în marja reuniunii ministeriale a OSCE, Lavrov a anunțat că militari și diplomați ai Federației Ruse și SUA se vor întâlni la 10 decembrie la Geneva, pentru a discuta situația din Alep. Ministrul de externe rus a dat asigurări că acțiunile militare din Alep au fost suspendate pentru retragerea coloanei de locuitori pașnici.
'Astăzi, acțiunile militare active ale armatei siriene în zona estică a orașului Alep au fost suspendate, pentru că are loc o nouă și cea mai mare operațiune pentru retragerea locuitorilor pașnici care doresc să plece de acolo. O coloană de circa 8.000 de oameni. Aceasta este o operațiune colosală, iar traseul pentru această coloană este de circa 5 kilometri', a precizat Lavrov. De asemenea, șeful diplomației ruse a declarat, în marja aceleiași reuniuni, că nu există deocamdată o abordare comună în ceea ce privește o foaie de parcurs pentru reglementarea situației din Donbas. 'Deocamdată nu se constată o abordare comună, chiar dacă o avansare înceapă, cu pași de melc, are totuși loc', a adăugat ministrul de externe rus.