Potrivit rezultatelor după numărarea a peste 60% din buletinele de vot, lista "Împreună pentru da", principala coaliție separatistă, a obținut 62 de locuri. Cealaltă listă separatistă Candidatura unității populare (CUP, extrema-stângă) obține 10, notează Agerpres.
Împreună, cele două liste obțin 72 de locuri în legislativul regional de 135, dincolo de majoritatea absolută cerută de 68 de locuri. În procente, ele obțin 47,3% din voturi, potrivit acestor rezultate.
Șeful executivului regional catalan în exercițiu Artur Mas a revendicat victoria, declarând: "Am câștigat!".
"Statului spaniol, fără ranchiună, adio", a lansat pe contul său de Twitter Antonio Banos, șeful micului partid separatist de stânga anticapitalist.
Coaliția de partide aflată în spatele lui Mas în cadrul "Împreună pentru da" ar trebui totuși să se înțeleagă cu CUP pentru a forma o majoritate, notează France Presse.
Rezultatele, citite diferit la Madrid
Majoritatea catalanilor au respins independența și vom continua să garantăm legalitatea, vom continua să apărăm unitatea Spaniei", a afirmat purtătorul de cuvânt al Partidului Popular aflat la guvernare, Pablo Casado, la sediul partidului din Madrid.
"Evident că mâine totul va continua ca înainte în Catalonia", a mai spus el, înainte de a afirma: "Ceea ce guvernul (regional) trebuie sa înceapă să facă este să guverneze pentru toți catalanii și să oprească dezbaterile separatiste și de identitate care au eșuat".
Unei jurnaliste care a remarcat că împreună separatiștii au obținut într-adevăr o majoritate absolută de locuri în parlamentul regional și că se simt legitimi să lanseze un proces de secesiune, Casado i-a răspuns: "Evident, această legitimitate, ei nu o au".
Șeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy (conservator) și președinte al PP, nu a dorit să se exprime duminică seară. El urmează să reunească instanțele partidului său luni după-amiază, notează France Presse.
În Catalonia, PP a pierdut opt deputați, de la 19 în 2012 ajungând la 11 duminică. El se situează pe locul al patrulea (cu 11 locuri), la egalitate cu stânga radicală aliată cu Podemos.