Chad Myers, meteorolog CNN şi expert în vreme severă, a explicat de ce replicile au fost atât de puternice.
Replica de 7,5 a fost "un cutremur în sine", a declarat Myers la emisiunea This Morning de la CNN. "Ar fi putut să fie cel mai puternic cutremur în regiune din 1999 încoace", a spus expertul.
"Întotdeauna vorbim despre epicentru, dar în acest caz ar trebui să vorbim despre epi-linie. Două plăci tectonice masive - cea arabă şi cea eurasiatică - se întâlnesc sub provinciile sud-estice ale Turciei. De-a lungul acestei linii de falie, pe aproximativ 160 de kilometri dintr-o parte în alta, s-a deplasat pământul", a explicat Myers. Seismologii se referă la acest eveniment ca la o "falie de alunecare", când plăcile se ating şi, dintr-o dată, alunecă lateral una pe lângă cealaltă, a spus Myers.
Acest fenomen este diferit de ceea ce se întâmplă la Inelul de Foc, care se întinde de-a lungul coastei de vest a Statelor Unite. În această zonă, cutremurele şi tsunami-urile sunt adesea cauzate de subducţie - când o placă alunecă sub alta. Dar într-o astfel de mişcare ca în cazul cutremurului de luni din Turcia, plăcile se deplasează pe orizontală mai degrabă decât pe verticală. "De ce contează acest lucru? Clădirile nu se vor mai deplasa înainte şi înapoi. Dar apoi, când vin undele secundare şi încep să se producă replici, încep să se mişte înainte şi înapoi", a arătat Myers.
Din cauza naturii acestui eveniment seismic, replicile ar putea dura "săptămâni şi chiar luni de zile", a avertizat un alt meteorolog de la CNN, Karen Maginnis.