„În jurul orelor 16.55, secretarul Austin a transferat funcţiile” biroului său secretarului adjunct al Apărării Kathleen Hicks. Ea îşi asumă „atribuţiile” lui Austin, a continuat purtătorul de cuvânt, adăugând că Austin primeşte în continuare tratament şi că situaţia a fost adusă la cunoştinţa Casei Albe şi Congresului.
Cu câteva ore mai devreme, Pentagonul anunţase că Austin „a mers la spital cu sistemele de comunicaţii clasificate şi neclasificate necesare” pentru a-şi îndeplini atribuţiile.
Lucrurile u evoluat însă, astfel că Pentagonul a revenit cu un nou comunicat câteva ore mai târziu: ”În această (duminică) seara, în urma unei serii de teste şi evaluări, secretarul (Apărării) a fost internat la secţia de terapie intensivă a Centrului Medical Militar Naţional Walter Reed în vederea unor îngrijiri de susţinere şi unei observări strânse”, anunţă Pentagonul într-un comunicat.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Lloyd Austin a fost dus la spital de către echipa sa de securitate, în jurul orei locale 14:20, a precizat într-un comunicat secretarul de presă al Pentagonului, generalul-maior Pat Ryder.
Casa Albă şi Congresul au fost anunţate de vizita la spital a șefului Pentagonului, la fel şi adjunctul secretarului apărării şi preşedintele Statului Major Întrunit.
"Vom furniza o actualizare a stării secretarului Austin cât mai curând posibil", a promis Ryder.
Deocamdată, Austin îşi păstrează atribuţiile, a precizat Ryder, dar secretarul adjunct al apărării, Kathleen Hicks, este pregătită să preia atribuţiile dacă va fi necesar. Austin a mers la spital cu sisteme de comunicaţii neclasificate şi clasificate, care sunt necesare pentru atribuţiile sale.
Austin a fost criticat luna trecută pentru că nu a dezvăluit un diagnostic de cancer şi spitalizările sale ulterioare, din decembrie şi ianuarie, nici măcar preşedintelui Joe Biden. Şeful Pentagonului şi-a cerut scuze pentru asta în timpul unui briefing de presă televizat. El urmează să depună mărturie în faţa Congresului pe 29 februarie cu privire la această situaţie. Incidentul a declanşat un scandal politic. Unii republicani proeminenţi, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, au cerut ca Austin să fie demis din funcţie.
Lloyd Austin este un general în retragere cu patru stele care a condus forţele din Irak şi este primul secretar al apărării de culoare din America.