În plus, alte trei solicitări de acreditare vor fi respinse, iar misiunea Rusiei la NATO va fi astfel redusă de la 30 de persoane la 20. "Este un mesaj foarte clar la adresa Rusiei că există costuri şi consecinţe" ale comportamentului său, a notat Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă.
NATO le va retrage acreditările celor şapte membri ai misiunii ruse care vor fi apoi expulzaţi din Belgia, a precizat pentru France Presse o sursă informată, potrivit căreia expulzările ar urma să se petreacă "foarte rapid".
"Decizia noastră reflectă preocupările grave exprimate de aliaţi pentru propria securitate", a mai spus Jens Stoltenberg, menţionând că este pentru prima dată când este folosit un agent neurotoxic pe teritoriul unei ţări membre a Alianţei nord-atlantice. Secretarul general al NATO a subliniat totodată că Rusia "a subestimat unitatea aliaţilor NATO" şi a amintit că peste 130 de diplomaţi ruşi au fost expulzaţi până în prezent din 24 de ţări "partenere şi aliate" ale NATO.
El a insistat însă că decizia "nu schimbă politica NATO faţă de Rusia, bazată pe descurajare şi dialog", confirmând intenţia Alianţei de a organiza anul acesta o reuniune a Consiliului NATO-Rusia.
Lansat în 2002, Consiliul NATO-Rusia este o instanţă de dialog între cele două părţi care se reuneşte periodic pentru a discuta chestiuni de securitate. Marea Britanie a acuzat Rusia că se face responsabilă de folosirea unui gaz neurotoxic din epoca sovietică, Noviciok, asupra fostului spion Serghei Skripal şi a fiicei acestuia Iulia, internaţi de la începutul lui martie la un spital britanic după ce au fost găsiţi inconştienţi în apropierea unui centru comercial din Salisbury, în sudul Angliei.