Ostaticii ar urma să fie eliberaţi în etape şi va fi o ”decizie dificilă” cu privire la acceptarea unui acord în acest sens, a anunţat marţi seara premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează Reuters, CNN şi The Associated Press, citate de news.ro.
Netanyahu a îndemnat întregul Guvern să susţină acest acord în vederea unui schimb de deţinuţi palestinieni în Israel cu ostatici ţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza.
El a anunţat că forţele de securitate susţin acordul, dar războiul împotriva Hamas va continua.
”Ne aflăm, în această (marţi) seara, în faţa unei decizii dificile: toate forţele de securitate susţin (acordul) pe deplin”, declară premierul israelian într-o înregistrare video de la începutul reuniunii.
”Aş vrea să fiu clar, încă o dată: războiul continuă, războiul va continua până când ne vom atinge toate scopurile; să eliminăm Hamas, să ne aducem înapoi ostaticii, să ne asigurăm că, după (aneantizarea) Hamas, (Fâşia) Gaza nu va mai fi o ameninţare la adresa israelului, că nu va mai exista niciun element care să susţină terorismul, care să-şi educe copiii în teroare şi care să ameninţe statul Israel”, a declarat el.
Guvernul israelian se exprimă prin vot asupra unui plan care opreşte ofensiva israeliană în Fâşia Gaza timp de mai multe zile, în schimbul eliberării a 50 dintre cei 240 de ostatici ţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza.
Israelul s-a angajat să continue războiul până la distrugerea capacităţilor militare ale Hamas şi întoarcerea acasă a tuturor ostaticilor.
Un post TV din Israel a relatat că acordul în curs de finalizare va duce la eliberarea a 30 de copii, opt mame și 12 femei deținute de Hamas în Gaza, potrivit Times of Israel.
Întâlnirea are loc după ce șeful guvernului a anunțat marţi ”progrese” în vederea unei eventuale eliberări a ostaticilor ținuți de Hamas în Fâşia Gaza.
”Facem progrese, nu cred că e cazul să spunem mai multe în acest moment, dar sper să existe veşti bune în curând”, declara Netanyahu la o bază militară în nordul Israelului unde s-a întâlnit cu rezerviști.