"Marea Britanie are un angajament pentru securitatea și apărarea Europei", a dat asigurări Boris Johnson la sosirea la o reuniune a NATO la Bruxelles.
"Este necondiționat și nu este obiectul unui troc în cadrul negocierilor care, de altfel, au loc în această capitală", a adăugat el, făcând referire la discuțiile privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
"Promitem un angajament necondiționat pentru securitatea și apărarea Europei, deoarece credem cu adevărat că sunt în joc securitatea și prosperitatea întregii zone transatlantice", a spus Johnson.
Imediat după declanșarea oficială a Brexit-ului, a izbucnit o polemică privind modul în care premierul britanic Theresa May pare să pună în balanță cooperarea Londrei în materie de securitate, și în special în lupta antiteroristă, cu obținerea unui acord comercial după ieșirea țării din UE.
În același timp, tot vineri, președintele Consiliului European, Donald Tusk, s-a declarat convins, în timpul unei vizite în Malta, că Marea Britanie nu va face din securitate o miză a negocierilor privind Brexit-ul.
"Partenerii noștri sunt inteligenți și onești și de aceea sunt absolut sigur că nimeni nu este interesat să folosească această cooperare în materie de securitate ca un obiect de troc", a declarat presei Donald Tusk, la finalul unei întâlniri în La Valletta cu premierul maltez Joseph Muscat, a cărui țară asigură președinția semestrială a UE.