Relațiile dintre Turcia și unele puteri europene s-au tensionat după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie ca urmare a îngrijorării profunde cu privire la măsurile de represiune și epurare în rândul armatei și în sectorul civil care au condus la mii de arestări.
Oficiali din UE și-au intensificat vizitele în țară recent, șefa diplomației UE, Federica Mogherini, urmând să sosească vineri la Ankara.
Turcia aspiră să devină membră a UE, fiind deja stat membru NATO.
Stoltenberg va vizita Ankara joi și vineri și va avea convorbiri cu președintele Recep Tayyip Erdogan, premierul Binali Yildirim, ministrul de externe Mevlut Cavusoglu și ministrul apărării Fikri Isik, a anunțat Alianța militară nord-atlantică cu sediul la Bruxelles.
NATO a anunțat în luna august că statutul Turciei de membru al Alianței 'nu este pus sub semnul întrebării' după puciul eșuat din 15 iulie.