O invazie a Taiwanului s-ar încheia probabil cu victoria SUA, arată datele obținute de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale. Totuși, la finalul luptei, armata americană ar fi distrusă la fel ca armata chineză.
Scenariul dezvăluie o situație sumbră și pentru insulă, chiar dacă invazia chineză ar fi un eșec. Taiwan ar pierde 3.500 de soldați, iar întreaga sa marină militară, alcătuită din 26 de fregate și distrugătoare, ar fi scufundată.
În același timp, Japonia va pierde 100 de avioane de luptă și 26 de nave de război, după ce bazele americane aflate pe teritoriul japonez ar fi atacate de China.
Președintele chinez Xi Jinping a refuzat să excludă folosirea forței militare pentru a aduce insula sub controlul Beijingului. De altfel, China a simulat, pentru a doua oară în mai puțin de o lună, un război cu Taiwanul. A avut loc o adevărată desfășurare de forțe în jurul insulei, iar exercițiile de luptă s-au axat pe atacuri terestre și asalturi maritime.
În plus, ministerul taiwanez al Apărării a anunțat că 57 de avioane și patru nave chinezeşti au operat în jurul insulei în mai puțin de 24 de ore. Relațiile dintre Beijing și Taipei, deja tensionate, s-au degradat dramatic în 2022, iar oficialii de la Beijing au amenințat de mai multe ori că vor reunifica insula cu restul Chinei prin orice mijloace.