După descoperirea unor săli de tortură în oraş, poliţia ucraineană a dezgropat, luni, şase corpuri dintr-o groapă comună, la aproximativ 50 de kilometri de Herson, potrivit The New York Times (NYT).
Potrivit autorităților ucrainene, cadavreme prezentau urme de execuție. Mai exact, trei dintre persoanele aflate în groapă aveau mâinile legate la spate, iar două dintre ele prezentau găuri de glonţ la ceafă.
Locuitorii satului le-au spus anchetatorilor că cele şase persoane locuiau într-o casă pe care ruşii au aruncat-o în aer. Se pare că întregul incident ar fi avut loc în luna aprilie, fapt ce explică starea avansată de descompunere a cadavrelor.