Rușii au început să susțină în număr mai mare negocierile de pace ce ar trebui să aibă loc între Rusia și Ucraina pentru oprirea războiului. Asta arată un sondaj comandat de Kremlin, obținut de publicația independentă rusă Meduza, citată de Hotnews.ro. Sondajul ar fi fost realizat de Serviciul Federal de Protecție al Rusiei (FSO) la care Kremlinul apelează pentru realizarea unor cercetări sensibile privind opinia publică și care nu sunt difuzate public.
Potrivit rezultatelor sondajului comandat de Kremlin, 55% dintre ruși se declară în prezent în favoarea negocierilor de pace cu Ucraina și doar 25% ar fi pentu continuarea războiului declanșat de președintele Vladimir Putin pe 24 februarie în toată Ucraina.
Atitudinea rușilor față de război s-a deteriorat brusc în ultima perioadă. Jurnaliștii de la Meduza au dezvăluit în premieră încă din luna iulie că Rusia vrea să anexeze toate teritoriile ucrainene ocupate, nu doar regiunile Lugansk și Donețk, invocate de Putin în enumerarea motivelor declanșării războiului. Potrivit sondajului din iulie, nedestinat publicului larg, 30% dintre ruși se declarau împotriva continuării războiului, mai exat au răspuns că „ostilitățile cu Ucraina trebuie încheiate cât mai curând posibil”.
Pe de altă parte, sondajul din noiembrie ar prezenta destul de fidel realitatea la nivelul societății ruse, fiind în mare parte în concordanță cu rezultatele unui altul realizat de Centrul Levada de la Moscova în luna octombrie. Centrul Levada este considerat ca singurul centru sociologic important din Rusia care este încă independent.
Potrivit sondajului Centrului sociologic Levada, numărul rușilor care vor negocieri de pace aproape s-a dublat.
Astfel că 57% dintre respondenți au fost „în favoarea” sau „mai degrabă pentru” negocieri de pace. „Pentru” și „mai degrabă, pentru” continuarea „operațiunii militare speciale” s-au declarat 27% dintre cei care au participat la sondaj.
Directorul Centrului Levada, Denis Volkov, a declarat într-o conversație cu jurnaliștii de la Meduza că numărul rușilor care susțin negocieri cu Ucraina a început să crească rapid după ce președintele Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială pe 21 septembrie.
„Aceasta este lipsa de dorință a cetățenilor de a participa personal la ostilități. Sprijinul lor pentu război rămâne mare, dar dorința de a participa personal la aceastea în rândul oamenilor este destul de mică”, afirmă Volkov.
„În plus, sprijinul a fost declarativ încă de la început, pentu că oamenii l-au perceput ca pe ceva care nu îi privea - <<viața continuă și chiar devine mai bună>>. Acum, riscurile au crescut și oamenii vor să înceapă deja negocierile. În același timp, deocamdată, majoritatea lasă situația în continuare la cheremul autorităților: <<Ne-am dori, dar ei vor decide>>”.
Alți sociologi consideră că scăderea sprijinului rușilor pentru continuarea războiului din Ucraina ar fi determinată de pierderea încrederii în victorie din cauza înfrângerilor de pe front, precum și „lipsa unei teorii convingătoare despre cum va câștiga Rusia”.
În același timp, unii politologi susțin că nu este relevant un sondaj privind oprirea războiului prin negocieri, pentru că „este puțin probabil ca dinamica opiniei publice față de război să împingă Kremlinul la negocieri adevărate cu Ucraina”, potrivit lui Volodimir Ghelman. În plus, Rusia „nu este pregătită să facă concesii”, iar negocierile depind de cum decurg luptele pe front, și nu de ce își doresc rușii obișnuiți.