"În ceea ce priveşte rezumatele convorbirilor telefonice, mama mea, care m-a educat, mi-a spus că nu este bine să citeşti scrisori străine care nu îţi sunt adresate", a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă în marja Adunării Generale a ONU la New York.
El a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la scandalul care îl vizează pe preşedintele american Donald Trump, acuzat că a favorizat o ingerinţă străină în viitoarele alegeri prezidenţiale americane în apelul său telefonic cu omologul său ucrainean căruia i-a cerut o anchetă asupra candidatului democrat Joe Biden. Scandalul s-a agravat pentru preşedintele american odată cu publicarea miercuri de către Casa Albă a unui rezumat al acestei convorbiri telefonice.
"Este indecent!", a reacţionat şeful diplomaţiei ruse. "Pentru ca două persoane alese de naţiunile lor să fie la înălţimea" funcţiilor lor "sunt necesare modalităţi diplomatice care implică un anumit grad de confidenţialitate", a spus el.
Lavrov, care a avut vineri o întâlnire bilaterală cu secretarul de stat, Mike Pompeo, i-a criticat atât pe parlamentarii americani, cât şi mass-media pentru publicarea transcriptului discuţiei dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski.
"Să fii atât de vehement ameninţând că vei pune în genunchi un guvern dacă nu va difuza o notă care implică un partener! Ce fel de democraţie este aceasta? Cum puteţi lucra în astfel de condiţii?", a întrebat retoric ministrul de externe rus.
Donald Trump s-a exprimat adeseori în termeni favorabili despre Vladimir Putin, iar relaţiile şi întâlnirile lor sunt examinate cu atenţie de către mass-media americane care se întreabă de ce atâta bunăvoinţă a primului faţă de al doilea, notează AFP.
Lavrov a mai declarat vineri că dialogul telefonic dintre preşedintele Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski a generat o controversă care a căpătat proporţii exagerate şi a negat, totodată, orice aluzie conform căreia Rusia s-ar fi aflat în spatele ei, transmite Reuters.
(Preşedinta Camerei Reprezentanţilor) Nancy Pelosi a spus astăzi că în spatele acestui incident din jurul conversaţiei telefonice dintre preşedintele Trump şi preşedintele Zelenski, "care a luat proporţii exagerate", s-a aflat Rusia, a declarat presei, la ONU, liderul diplomaţiei ruse. Este o paranoia, a apreciat Lavrov.