Din 26 noiembrie și până la 4 decembrie, forțele aeriene ruse au lovit 1.458 de 'ținte teroriste' în timpul a 431 de raiduri ce au avut loc în provinciile Idleb, Alep și Latakia, din nord-vestul țării, în Homs (centru) și Raqa și Deir Ezzor, din estul Siriei, precizează ministerul rus într-un comunicat preluat de AFP, scrie Agerpres.ro.
Bombardierele ruse au efectuat aceste operațiuni 'sub protecția unor avioane de luptă SU-30', a precizat purtătorul de cuvânt al instituției de apărare a Rusiei, Igor Konașenkov.
AFP amintește în context că un bombardier rus a fost doborât la 24 noiembrie de aviația turcă la frontiera cu Siria, Ankara susținând că avionul rus a încălcat spațiul său aerian, în timp ce Moscova insistă că aparatul său de zbor se afla la un kilometru distanță de granița turcă.