"Din ordinul președintelui Federației Ruse, Ministerul (rus) de Externe îi informează pe partenerii noștri din țările care au legătură cu Armata Siriană Liberă că partea rusă este gata să stabilească contacte cu conducerea acestei structuri cu scopul de a discuta posibilitatea implicării sale în acțiunea de creare a condițiilor pentru începerea unui proces de reglementare politică a crizei siriene prin intermediul unor negocieri între guvern și opoziția patriotică", subliniază diplomația de la Moscova într-un comunicat preluat de RIA Novosti și AFP, potrivit Agerpres.
"Conform poziției exprimate de președintele Vladimir Putin, Rusia este gata să contribuie la unificarea eforturilor armatei siriene și ale ASL în lupta împotriva Statului Islamic și a altor grupări teroriste, inclusiv printr-o coordonare cu acțiunile aviației ruse", adaugă ministerul rus în comunicatul său.
Președintele rus a afirmat anterior că omologul său francez Francois Hollande a propus vineri la Paris ''unificarea eforturilor" forțelor lui Bashar al-Assad și ale ASL. "Este adevărat că noi nu știm în acest moment unde se află (această Armată Siriană Liberă) și cine o conduce", a nuanțat Putin, calificând totuși această idee ca fiind 'interesantă'.
Surse ale președinției franceze au dezmințind însă ulterior declarațiile lui Vladimir Putin legate de faptul că Hollande ar fi evocat o astfel de alianță, subliniind că liderul de la Paris i-a amintit omologului său rus de ''necesitatea prezenței opoziției siriene'' la negocierile de pace.