"Practic tot ceea ce fac radicalii și extremiștii ucraineni (...) se bucură de consimțământul Statelor Unite ale Americii", a afirmat Serghei Lavrov, citat într-un comunicat al MAE rus, într-un interviu pentru canalul rus de televiziune TV Centre.
"Washingtonul a dovedit în mai multe rânduri că obiectivul său este de a agrava cel mai mult posibil criza pentru a folosi Ucraina ca monedă de schimb în noua sa tentativă de a izola și slăbi Rusia", a apreciat ministrul rus. Totodată, el a denunțat eforturile SUA vizând potrivit lui alimentarea tensiunilor dintre Rusia și Europa.
"America vrea să profite de situația actuală pentru a tăia legăturile economice dintre Europa și Rusia", mai ales pentru a impune UE livrările sale de gaze al căror preț este net superior celui al gazului rusesc, a declarat Lavrov. Washingtonul își dorește "să își asigure condițiile cele mai favorabile în cadrul negocierilor privind crearea unui parteneriat transatlantic comercial și de investiții", a elaborat el.
Printre altele, responsabilul a acuzat UE că este "dispusă să își sacrifice economia în fața politicii", subliniind că Bruxellesul a decis să pregătească o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei la 5 septembrie, în ziua în care un acord de armistițiu în Ucraina a fost semnat la Minsk, "înainte de toate datorită unei inițiative a președintelui rus Vladimir Putin".
Dar "sunt sigur că această situație va trece. Voci rezonabile s-au făcut deja auzite în sânul UE. Nu ne gândim deloc că această înstrăinare ar putea deveni strategică" pentru Moscova și Bruxelles, a subliniat Lavrov. "Rusia este interesată ca acest parteneriat strategic al nostru cu Uniunea Europeană să fie consolidat și să se dezvolte", a conchis el.