România şi Bulgaria sunt printre cele mai importante surse ale traficului de persoane. Conform unui raport întocmit de Naţiunile Unite, România şi Bulgaria sunt în primele 11 ţări de unde sunt racolate persoanele care sunt supuse traficului.
Datele au apărut într-un raport al ONU asupra sclaviei moderne, citat de agenţia britanică Reuters.
Deşi în zilele noastre robia este interzisă, trăim într-un secol, în care există mai mulţi sclavi decât în oricare altă perioadă a umanităţii. Potrivit raportului ONU, 27 de milioane de oameni din întreaga lume au statut de sclavi moderni. În plus, potrivit UNICEF, circa 218 milioane de copii sunt exploataţi prin muncă, la nivel global.
Raportul ONU a identificat trei forme de sclavie modernă. Prima este munca în contul unei datorii, cea de-a doua este munca forţată, iar cea de-a treia este traficul de carne vie.