Victima este o femeie în vârstă de 60 de ani, M.S., din Râmnicu Sărat. Accidentul s-a produs pe 10 mai, în oraşul la Piacenza, pe via Emilia Pavese. Potrivit unei prime reconstituiri a agenţilor poliţiei municipale, femeia traversa strada printr-un loc nepermis. În acel moment a trecut un Ford Focus condus de un bărbat care s-a trezit dintr-odată cu femeile în faţă. Şoferul a frânat, însă nu a reuşit să evite impactul.
Femeia din Râmnicu Sărat a fost izbită violent şi aruncată câţiva metri în faţă. Era în stare foarte gravă din cauza fracturii craniene care i-a provocat o puternică hemoragie. A fost transportată de urgenţă la spital, însă nu a supravieţuit. Prietena sa se află în afara pericolului, scrie Adevarul.ro.
M. S. era plecată la muncă, în străinătate, de aproximativ 15 ani iar în ultima perioadă lucra ca îngrijitoare în casa unui bătrân. Tocmai îşi programase revenirea în ţară, pentru a se odihni. Trupul neînsufleţit al femeii va fi incinerat în Italia. ”Era plecată de acasă şi îşi luase bilet de avion să vină în România. Voia nişte zile în care să uite de toate zbaterile şi chinurile vieţii, alaturi de fiica sa în căsuţa pe care abia o construise”, scrie fratele victimei, S. N., pe o reţea de socializare. Potrivit presei din Italia, la bordul maşinii care le-a lovit pe cele două femeie se afla un tânăr care a fost supus testului de alcoolemie, rezultatul fiind negativ.