Reuniunea a fost convocată la iniţiativa Franţei, membru permament al Consiliului de Securitate ONU, scrie Mediafax.ro.
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a avertizat mişcarea şiită libaneză Hezbollah că va plăti un "preţ mare" pentru atacul cu rachete soldat cu moartea a doi militari israelieni şi rănirea altor şapte.
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a lansat miercuri un atac împotriva armatei israeliene, la frontiera dintre Liban şi Israel, atrăgând o ripostă militară israeliană, Misiunea de pace ONU activă în zonă anunţând moartea unui militar spaniol.