Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, convocat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, pentru a i se cere explicații după „declarațiile denigratoare ale unor oficiali ruși la adresa țării noastre și Uniunii Europene”, a anunțat Chișinăul.
„Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene nu va comenta limbajul absolut inacceptabil al declarațiilor unor oficiali ruși, expuse astăzi, dar subliniem faptul ca ambasadorul Federații Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, va fi convocat la minister pentru a i se cere explicații pe marginea afirmațiilor ce vizează țara noastră”, a transmis MAE din Republica Moldova.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, și Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, au reacționat vineri după ce premierul Republicii Moldova - Dorin Recean a anunţat că mai mulţi oficiali ruşi, inclusiv președintele Vladimir Putin, sunt pe o listă neagră și nu au voie să intre în țară.
Medvedev a spus că Republica Moldova nici măcar nu mai există ca ţară, pentru că „a fost vândută” României.
„Fiinţa misterioasă pe nume Recean a anunţat că nici preşedintele Rusiei, nici feţele oficiale ruse nu vor putea intra în ţara lor – Moldova. În primul rând, nimeni nici nu intenţiona să plece acolo. Poate, cumva, mai târziu… În al doilea rând, nici nu există o astfel de ţară. Şefii locali au vândut-o României, devenind trădători ai propriei patrii”, a scris, vineri, Medvedev pe canalul său de Telegram.
„Este evident că actuala conducere a Republicii Moldova se îndreaptă rapid în direcţia rusofobiei pe care o cunoaştem deja foarte bine. În acelaşi timp, dintr-un motiv oarecare, ei identifică dorinţa lor, aşa cum cred ei, de integrare europeană cu proliferarea rusofobiei. Ei cred că trebuie să fie un atribut absolut obligatoriu al integrării europene să urască Rusia şi orice manifestare pro-rusă”, a comentat și Peskov.