'Dacă ar depinde de mine, v-aș alipi chiar astăzi. Împărtășim poziția voastră, o înțelegem și sunt sigur că, într-un final, veți fi în Rusia', a declarat oficialul rus, răspunzând la întrebarea unei locuitoare din stânga Nistrului prezentă la forumul internațional de tineret 'Tavrida', ce se desfășoară în aceste zile la Sevastopol, potrivit publicației moldovene Național.
'Nu putem spune acum. Este o chestiune de timp', a adăugat Belavențev, citat de agenția ucraineană de presă Poltinavigator.
Regiunea separatistă este reprezentată la acest for propagandistic prorus de membrii mișcării Zvezda (Steaua) de pe lângă centrul pentru pregătirea cadrelor militare din așa-zisul minister al apărării din Transnistria.
În luna iunie, Institutul de Cercetări Strategice din Federația Rusă a înființat, asigurându-i și finanțarea, o organizație paramilitară de tineret în Transnistria.
Scopul Rusiei, declarase anterior fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, este ruperea regiunilor din sudul Ucrainei pentru crearea unui așa-numit 'coridor' către Transnistria.
Deși oficial susține că respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova, Rusia continuă să susțină regimul separatist de la Tiraspol atât în plan financiar, cât și militar, scrie Național.