Suverana britanică a făcut această glumă luni, după o săptămână extrem de agitată în Marea Britanie, în cadrul unei vizite de două zile în Irlanda de Nord.
"Bună ziua. Ce mai faceţi?", a întrebat-o vicepremierul Irlandei de Nord Martin McGuinness, întinzând mâna către monarh în faţa camerelor de luat vederi.
"Sunt încă în viaţă, ha!", a spus în glumă regina, care a împlinit vârsta de 90 de ani în aprilie.
"Am fost foarte ocupată, s-au întâmplat multe lucruri", a adăugat ea.
Spre deosebire de referendumul din 2014 pe tema independenţei Scoţiei, Elizabeth a II-a nu a comentat în mod oficial rezultatul consultării de joi care a deschis Marii Britanii calea unui Brexit.
Martin McGuinness, un fost conducător al Armatei Republicane Irlandeze (IRA), a refuzat să comenteze pe marginea discuţiilor pe care le-a purtat cu regina.
"Am vorbit despre multe lucruri, dar nu vă voi spune despre ce" am discutat, a declarat el.